De ce ne numim femei? Pentru că gândim absolut efemer, pentru că asimilam din neştiute dorinţe, obsesii, vise. Pentru că avem în faţă o mare care ni se deschide în valuri mereu când avem nevoie de iubire. Pentru că inima nu plange, ci cantă; pentru că mereu căutăm ieşiri, neştirbite de pian sau de violină şi pentru că nu căutăm umbra pomilor vara, ci soarele dogoritor să ne lumineze părul, pleoapele, braţele, inima. Pentru că iubim parfumurile ameţitoare şi cerceii roşii şi pentru că îndrăgim florile de pe lângă vaze. Ofilite ori căzute. Pentru că ştim să ne facem cosiţe împletite blonde, cenuşii, înfocate... pentru că privim lumea de după genele lungi care filtrează realitatea.
Pentru că serile albastre din munţi sunt mai lungi şi mai suave ca serile negre, sclipitoare de pe ţărmurile mărilor şirete. Şi pentru că le vedem pe amândouă minunate, nesfârşite, vii. Pentru că inima nu e altceva decât cutia de bijuterii a ochilor şi pentru că îţi doreşti o altă privire geamănă cadou să o aşezi în cutia ta de un roşu dantelat, trandafiriu. Pentru ca Veneţia este o poartă spre îngeri şi vise, nu spre păcat şi pentru că Don Juan a fost un tânăr care a iubit şi nu a cerut decât priviri. Pentru că perdelele, mătăsurile, şalurile sunt un alt mod de a ne învălui naivitatea şi pentru că perlele mării, culese de cine ştie ce amorezat, le purtăm acum cu o demnitate fragilă, aproape timidă. Şi apoi vopselurile şi truda, mângâiate de o mână caldă, nu sunt decât fandoseli. Aşa aţi spune. Pentru că nu vrem decât să continuăm frumuseţea aerului şi prin naturaleţe şi prin cochetărie. Pentru că purtăm pălării mari, de paie ori catifelate şi mânuşi fine, negre, până la cot.
Pentru că plângem des, dar în propriile palme şi pentru că iubim atât de intens totul. Şi poveştile cu final fericit şi piatra pe care am căzut când eram mici. Pentru că perseveram a plânge şi a 5-a oară când repetăm filmul pe care îl îndrăgim. Pentru că ne amintim tot şi pentru că nu uităm fiordurile întâmplărilor atât de repede. Pentru că certăm, întrebăm, deducem, pentru că indrăgim şi ştim să ţinem în braţe. Pentru că, ei bine, purtăm fuste largi, vara, pe care le rotim fluierând ori râzând, şi pentru că părul ne e văluros până şi din briza respiraţiei celei mai apropiate nouă. Pentru că tresărim des şi zâmbim fără motiv. Pentru că ne enervăm repede şi aruncăm obiecte dragi pe care le dorim apoi reîntregite. Pentru că vă zicem să ne luaţi de mână şi pentru că nu ne e greu să ne îmbrăcăm singure cu haina dar ne place să fim servite. Pentru că iubim ciocolata şi cafeaua şi ele însele reprezintă un deliciu al preludiului. Şi totuşi pentru că luptăm în viaţa singure pentru ceea ce dorim să avem. Pentru că avem şi căderi şi stângăcii, dar continuăm să visăm. Pentru că mulţumim des pentru cele mai mărunte lucruri şi pentru că ştim că doar iubirea naşte copii frumoşi.
Pentru că vă suntem partenere, tovarăşe, mame, surori. Pentru că suntem atente şi grijulii, rujate precaut şi vânătoare de nou. Pentru că ştim să ne folosim gesturile, ochii, mâinile, sufletul şi pentru că facem dintr-un dans o întreagă regăsire. Pentru că desenăm în nisip şi cântăm pe câmpii pline cu maci. Pentru că plătim dări la stat şi facturi imense. Pentru că aşteptăm nerăbdătoare trenul vostru să sosească şi pentru că ne fluturăm batistele ori de câte ori plecaţi. Pentru că nu ne place să stăm singure şi pentru că ne liniştim ascultând muzică. Pentru că mereu avem o carte deschisă pe noptieră şi pentru că mereu ne e dor de ceva sau de cineva. Pentru că am fost creeate ca să iubim şi să învârtim o horă a creaţiei; pentru că vă suntem iubite sau amante şi pentru că naştem minuni.
Pentru că da, trăim în jurul fiecăruia. Suntem uşor incompatibili şi pentru că , deşi citim horoscopul, ne ascultăm doar inima. Pentru că suntem zeiţe muritoare care uită să încuie uşa la plecare dar niciodată nu uită să vă ureze o zi bună. Pentru că şi noi, ca şi voi, suntem o parte a Universului!
