Instinct

 Suna alarma telefonului si, inainte sa deschid ochii, mi-aduc aminte ca vine ziua cea mare! It's a beautiful night,/ We're looking for something dumb to do.../ Hey, baby,/ I think I wanna marry you...- canta Bruno Mars din telefon, si zambesc. Tot nu deschid ochii.
 Well I know this little chapel on the boulevard we can goooo,/ No one will knoooow...- doar vreo 150 de invitati, dupa cum arata ultima noastra lista de rude, prietenii, obligatii de la serviciu... Imi pipai inelul de logodna si-mi aduc aminte cum m-a cerut de nevasta. Si ma face sa zambesc, ceea ce e tot ce mi-am  dorit mai mult de la viata! Sa incep fiecare zi zambind. Bine, mai era pe lista mea din jurnalul pe care-l tineam la 16 ani si raza de soare... Adica sa ma trezeasca ea, prin perdele, nu ceasul desteptator. Si mai era si el - un barbat inalt, brunet, cu nasul putin coroiat, cu un trup atletic, ochii verzi... si sa fie foarte romantic. Am decis sa rup pagina aceea dupa ce am spus "DA", caci tocmai ma marit cu El, care e blond, putin mai inalt decat mine, are ochii verzi si un pachet de alte calitati, despre care am aflat ca exista la barbati in ceilalti 5 ani care au trecut de cand am scris aberatia aia si pana acum, cand ma marit.
 Deschid ochii incet si ma ridic brusc, pe finalul melodiei - Don't say no, no, no, no-no,/ Just say yeah, yeah, yeah, yeah-yeah;/ And we'll go, go, go, go-go,/ If you're ready, like I'm ready...Pe fotoliul galben sta rochia de mireasa - simpla,alba si cu dantela pe tot spatele. Mi-am desenat-o singura, n-am avut nicio ezitare, asa vroiam sa fie dintotdeauna. Louboutinii de satin stau in dulap din a treia zi dupa ce m-a cerut de nevasta, caci i-am comandat pe net, sa fiu pregatita. Sunt pregatita, imi repet in gand, sub dus, la oglinda...
"Sunt pregatita", scriu cu ruj pe oglinda- si rujul se rupe chiar cand incep sa desenez un semn de intrebare...


 Pana ieri credeam ca sunt foarte ready sa ma marit. Chiar il iubeam pe El si chiar ma prindeam in fiecare zi ca ma iubeste. Toata familia il iubea, era "ginerele ideal", care nu supara pe nimeni. Cu nimic.
 Dar ieri, uitasem complet sa umplu frigiderul . Imi luasem oua, lapte, paine,suc de portocale si tampaxuri. M-am dus sa platesc. In fata mea, la coada, vad niste umeri lati si o freza ciufulita, care semana cu... Intoarce capul spre casiera si recunosc profilul. Adica tot omul! Dar ce sa caute aici?! Probabil ca ma holbam cam insistent si o fi simtit, altfel nu-mi explic cum s-a intors brusc si a ramas la fel de perplex ca si mine.
  -A. ?! zice mai mult in gand, dar simt, exact ca pe vremuri, cum mi se taie respiratia de la "grenada" facuta din privire, voce si zambet...Care-mi explodeaza mereu in stomac, de-mi vine sa ma ghemuiesc si sa plec de-acolo in mersul piticului...
  -Hei, ce intalnire...! completez ca o tampita, avand grija sa par degajata si...neexplodata.
  -115...Platiti cu card sau cash? intreaba casiera, careia ii arunc cel mai recunoscator zambet , caci a taiat putin din penibilul expresiei mele faciale, macar pentru ca l-a facut sa se uite spre ea.
 Doamne, fa-l sa spuna ca se grabeste si sa plece dupa ce plateste, te rog, nu ma lasa! Dar de sus nu vine niciun semn in favoarea mea, ci, ca si cum convorbirea mea spirituala a fost interceptata de diavol, incepe sa ma ajute sa scot lucrurile din cos, sa le punem pe banda. Nu tampaxurile! Oare n-ar trebui sa existe o lege care sa le interzica barbatilor sa umble in cosul femeilor?
  -Ma marit, spun de parca am rostit o fraza in chineza in fata unui vorbitor de franceza.
 Dintre milioanele de variante de texte ce ar putea fi emise intr-o conversatie inteligenta, daca n-as fi fost eu vorbitoarea, am facut alegerea care ma reprezinta cel mai fidel- asta sunt eu, regina tampeniilor, cel putin azi.
 Pauza. Cam lunga, de parca el asculta traducerea in casca. Isi revine si imi da ceea ce merit.
  -Ma bucur pentru tine, fata frumoasa! Grozav!
  -E baiat bun. Si suntem impreuna de trei ani. Sunt fericita.
  -Minunat...Eram sigur ca o sa-ti revii si ca-ti va fi bine.
  -Tu ce faci? Cum iti merge?
  -Sunt bine, nu ma marit - glumeste si ma prosteste iarasi, caci rad si eu cu el. Hmm, tocmai mi-ai luat o viata. Cate mai am in jocul asta? Macar una?



                                                                         ***

 Am spus ultima parte exact in starea in care am scris , cu rujul pe oglinda, doar ca nu mi s-a mai rupt rujul pe semnul de intrebare. Nu am mai pus semnul intrebarii. Pe oglinda. Dar il simt in suflet...

Sinceritatea

Pe cat de iscusita am fost la jocurile copilariei, pe atat de neindemanatica am devenit, mai tarziu, la cele inchipuite si ascunse ale adultilor. Nu stiu daca de vina a fost stangacia mea nativa sau doar legea fireasca a compensatiei, dar nu m-am priceput sub niciun chip la jocul de-a "uite iubirea, nu e iubirea", nici la mecanica de a tine aprins interesul unui barbat prefacandu-ma glacial indisponibila, indiferenta si intangibila.

"Daca eu chiar vreau sa ies cu el in oras, ce rost are sa ma prefac ca nu vreau?", obisnuiam sa  ma intreb exasperata ca un elev mai incet la minte, care se vede scos la tabla pentru a mia oara spre a rezolva aceeasi problema. "Daca-mi place, de ce trebuie sa las impresia ca nu ma intereseaza deloc?" De fiecare data, raspunsul prietenelor mele mai versate intr-ale iubirilor era aceeasi : o grimasa de uimire ("Nu pot sa cred ca tot nu pricepe"), urmata de rostitul discret al ochilor peste cap si raspunsul amar ca un vin pre sec: "Pentru ca a fi sincera cu el e ca si cum i-ai arata din prima ca esti vulnerabila". Si, dupa cum se straduia toata lumea sa ma convinga, ca femeie acesta era lucrul pe care nu se cuvenea sa-l faci niciodata.

In ciuda sarguintei celor din jur de a-mi slefui alter-ego-ul de "zeita inabordabila", m-am incapatanat sa-mi port vulnerabilitatea cu mine la toate intalnirile din aceasta viata (ori poate, mai bine zis, vulnerabilitatea a incuviintat sa ma tarasca si pe mine cu ea la intalnirile cu toti barbatii nepotriviti pe care i-am cunoscut vreodata), din simplul motiv ca nu m-am priceput niciodata sa fiu altfel. Am incercat de cateva ori, fara prea multa tragere de inima, insa teatrul ieftin si flirtul inchipuit mi s-au parut mereu o povara infinit mai grea decat sinceritatea. Si, chiar daca am inghitit multe lacrimi in numele acesteia din urma, daca as lua-o de la inceput, as face fix la fel.

Vedeti voi, chiar daca sinceritatea mi-a adus destule din partea vietii, si-a spalat intr-un final pacatele, facandu-mi cadou o iubire de care n-as fi avut niciodata parte daca jucam, asa cum ma sfatuia toata lumea, cartea perimata a demoazelei inabordabile, cu ifose si inchipuiri. Acum, toate obstacolele pe care a trebuie sa le depasesc ca sa ajung in acest punct nu-mi par decat bornele kilometrice ale unei coborari cu schiurile. Cand l-am cunoscut, in sfarsit, m-am felicitat pentru incapatanarea mea stangace de a fi sincera.

Da, poate barbatii vin de pe Marte si femeile de pe Venus, dar si de unde vin ei exista sentimente, temeri si fragilitati nedeclarate, iar acolo unde nu exista este oricum mai bine sa nu te aventurezi. De ce ai vrea sa mergi pe Marte daca nu exista apa si aer respirabil si de ce ai vrea sa cuceresti un barbat care-si pierde instantaneu interesul pentru tine pentru ca i-ai dat de inteles ca ti-e simpatic?

Cand vei mai citi (si sigur vei mai citi!) ca 9 din 10 barbati apreciaza acelasi lucru la o femeie sau ca 90% dintre repondentii unui studiu sunt de parere ca o femeie atractiva trebuie musai sa bifeze macar primele 5 reguli din top 10 "Calitati pentru o viitoare partenera de viata", trage aer in piept si formuleaza-ti, in gand, dorinta cea mai sanatoasa pentru viitoarea ta fericire : cauta restul de 10% din esantionul de studiu si cauta-l pe al 10-lea barbat din cei 10. 

Pentru tine...

Nu vreau sa fug. Vreau sa lupt pana ma lasa puterile si atunci sa ma ridic si sa lupt din nou. Pentru tine! Tu...tu doar fi fericit. Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine odata cu luciditatea mea. Daca o sa petrec o intreaga viata singura, pentru ca te-am iubit pe tine, atunci asa sa fie!

Iubirea noastra...

... e ca o camera mica, gri, care miroase a umed si rece, intunecata si moarta. Am simtit ca trebuie sa fac ceva sa o salvez, asa ca eu in fiecare dimineata o descui, o varuiesc in culori pastelate, trag draperiile si deschid geamul, lasand sa intre caldura cu care canta pasarelele si sa vezi cum razele strapung geamul. Apoi aduc cele mai colorate si vii flori incercand sa umplu camera cu vise. Intrii ca deobicei nestigherit si te asezi in mijlocul ei, bucurandu-te de emotia pe care o resimti in fiecare zi.

Tu stii cum e ea...pierduta de mult in mrejele mucegaiului si a noptii. Dar poate ai uitat cum e sa te trezesti facand tot posibilul ca aceasta camera a noastra, pe care am distruso amandoi in fiecare zi , cu minciunile si tradarile repetate, trebuie reparata de noi...cei care traim in ea. E ca o cenusareasa; la lasarea serii se schimba din nou in ceea ce noi am creeat, o vrajitoare meschina si hidoasa, care te imbolnaveste prin surasul ei.

Dar am obosit sa iubesc pentru amandoi. Am obosit sa lupt in fiecare zi la infrumusetarea acestei iubiri, in care tu, vii si o privesti de parca asa este ea de la sine si nu te deranjeaza cand nu patrunde nici macar o raza de soare in ea.

In ultimele zile a ramas asa... Tu ai intrat ,ai vazuto, dar nu ai ramas. Veneai din cand in cand si ma priveai cum ma imbolnavesc printre mucegaiul care mi se urca pe piele si cum frigul imi intra in suflet, dar ma lasai acolo. Desi simteam cum lipsa luminii imi ia tot ce aveam pentru tine, eram prea obosita sa mai schimb ceva.

Pentru prima data am realizat ca fericirea mea nu depinde de tine. Ca tu erai doar un musafir in viata mea, pentru care as fi dat totul sa se simta bine in aceasta camera.

Singurul lucru pe care il admiri sunt eu; dar camera? Cu ea cum ramane?

despre mine, altfel...

Cred ca par mult mai romantica, mai sensibila si mai trista aici pe blog,decat sunt in realitate. De vina poate sunt eu,ca folosesc cuvinte dramatice,sau poate sunteti voi,ca ma incarcati cu poezie.

Alegerile pe care le facem spun totul despre noi. De la oamenii pe care ii acceptam in jurul nostru si modul in care ne traim viata,pana la cartile pe care le citim sau nu, culorile pe care le alegem dimineata si felul in care ne raportam la piedicile care ne apar in cale.


Iubesc doua anotimpuri:
Ploaia 
si
Iubirea.

Daca as fi un parfum as fi ploaia.


Mi-ar placea sa fiu barbat fie numai pentru a putea iubi o femeie. Imi plac femeile care stiu sa fie femei, care imi capteaza atentia, cele care ma fac chiar si pe mine sa le privesc cu admiratie.

Am un orgoliu respectabil si egoism pe care multi nu reusesc sa-l inteleaga; stiu sa iubesc,dar ma iubesc mai intai pe mine insemi, sunt ca un puzzle si indiferent in cat de multe piese mi-ar fi dezmembrat sufletul, pot oricand sa fiu asamblata la loc de catre omul potrivit. Iar de multe ori eu sunt acela.
Adevarul este ca pe mine cel putin nu m-a mai inteles nimeni ca el...a fost singurul care s-a impacat cu starile mele fluctuante, care a vazut dincolo de nestatornicia si ezitarile mele se afla un suflet bland, o inima dornica de iubire.
Sunt o romantica incurabila. Oricat de multe trante as lua,oricat de la pamant as fi seara, ma voi trezi mereu a doua dimineata crezand in iubire. Iubesc atat de mult , incat nu mi-ar pasa daca a doua zi m-ar distruge...
Eu nu m-am visat niciodata in rochie alba, pasind sfioasa spre un altar. Imi plac rochiile cu spatele gol,aurii ca pielea sau negre ca demonii, mulate pe trup.

Iubesc sa scriu, sa croiesc, sa pictez...cum spunea Brancusi  "Eu as vrea sa creez - asa cum respir".  Nu sunt nici Balzac, nici Gabrielle Chanel, nici Renoir...dar am ceva in comun cu ei, imi place ceea ce fac si iubesc Parisul.  Nu stiu daca aceste pasiuni ale mele vindeca rani sau pur si simplu ma face sa nu le uit, dar gasesc asa linistea care atat de mult imi lipseste. Ma gandesc uneori ca e tot un soi de autoflagelare, dar tot mai conteaza asta atunci cand iti face placere?


Am vrut sa stiu cine sunt cu riscul sa nu imi placa ceea ce descopar. Asa ca mi-am pus decenta la incercare in tot ceea ce am facut.

Iubesc
trandafirii albi 
si
buzele rosii.

Insomnii

Ce simplu este să condamni o femeie care îndrăzneşte să îşi cunoască drepturile, care nu se abandonează nefericirii, care îşi recunoaşte înfrângerile atunci când eşuează în relaţia ei de iubire şi care pleacă… 
E simplu să participi ca un simplu spectator la drama ei, să comentezi de pe margine viaţa ei, despre care nu ştii nimic, dar crezi că ştii, bazându-te pe clişee insipide şi pe reguli universale create de dragul aparenţelor...
Suntem contaminaţi de spirite poliţieneşti şi vorbim fără nicio lipsa de pudoare despre alegerile altora, judecând că sunt greşite, ţesând poveşti imaginare despre ce ar fi putut face acea persoană…
Nu tu ai trăit cu “băiatul bun” pe care îl compătimeşti că l-am părăsit. Nu tu ai cunoscut gustul singurătăţii şi al separării de ideal, nu tu te-ai trezit prizonieră într-o lume în care te simţeai străină, într-o viaţă atât de diferită de ceea ce ţi-ai propus, de ceea ce ţi s-a promis, de ceea ce meritai…
Da, unele dintre noi au limite de visare şi amăgire... şi cunosc valoarea unui compromis. Unele dintre noi ştiu că viaţa lor le aparţine, că nu datorează niciunui om o viaţă netrăită, că merită mai mult decât să tânjească după poveşti frumoase care nu vor exista niciodată alături de omul căruia s-au grăbit să i se dăruiască, în care s-au grăbit să creadă… Unele dintre noi au o noțiune logică despre familie și știu că aceasta este doar o iluzie frumoasă atunci când trăiești jumătăți de măsură.
Şi nu, nu e uşor să te desprinzi de tot ceea ce ai clădit, de tot ceea ce ai visat, de tot ceea ce iubeşti, fiindcă ruptura de un om nu destramă şi sentimentele. Îţi trebuie multă forţă şi mult curaj… şi timp…
Şi nu e uşor să înfrunţi judecăţile lumii, privirile iscoditoare şi consolările prefăcute... 

Cine esti tu?

Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele ,cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand am uit inainte...Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…
Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt, s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu toti prietenii tai mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala nevoie. Am fost femeia ta cum nu stiu cate femei au fost ale altui barbat, refuzand si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata.

Unii iubesc mult,altii iubesc multe

In general la barbati...cu cat au gura mai mare cu atat au scula mai mica.

Asta e. Unii iubesc mult,altii iubesc multe. Incercam sa ascundem goliciunea lipsei de calitate cu haina de blana 2nd hand a cantitatii. N-o ai pe aia care o vrei,dar la cate ai avut tu,pe asta o ierti...ca asa esti tu...un finut. Mai vine o revista, mai trece pe la tine o televiziune,doar n-o sa te lauzi cu Masterul in Rezistenta materialelor,lasi direct sa se vada din ce material esti facut...tu.

Mi-a placut o replica dintr-un interviu luat unui scriitor cubanez:
Reporterul: Si? Ati trait tot ce scrie aici?
Nu. Ce scrie aici e fictiune. Viata mea sexuala e mult mai spectaculoasa.

Release me

Raspunsuri pe care nu el stiu sa le dau.Intrebari pe care refuz sa le pun. Temeri pe care incerc sa mi le insusesc si sa-mi spun "sunt ale mele,ce naiba? sunt ale mele si nu au cum sa ma impiedice". Zile ce parca sunt prea lungi si prea insorite. Prea linistite si prea pline de banal. Cine are nevoie de oameni indecisi ca mine?

Isi schimba strategia. Face cercul mai mare,dar nu-l deschide. Imi place sa-l observ - fara sa-i spun - cum inventeaza noi tactici ca eu sa ma simt libera.

-O sa vii si o sa pleci ,cand ai tu chef.
Oricum asta stiu sa fac cel mai bine. Sa vin,sa plec, sa fug, sa ma ascund, sa ma intorc. Oare cum reuseste sa ma suporte?

Toti barbatii pe care i-am cunoscut si-au pierdut timpul intinzandu-mi capcane. El, tocmai imi construieste o cusca...Sunt cu un picior in ea!

Am nevoie de un sfat

Intre sansa de a-ti implini visul si iubirea vietii - voi ce ati alege?

Luxul de a iubi, te lasa sarac

Hai sa plangem amandoi. Tu ca ai fost prost, eu ca nu am fost desteapta.
Tu ca m-ai schimbat,eu ca nu am vrut sa te schimb,pentru ca... la naiba! erai perfect asa.

Hai sa nu ne mai lamentam. Sa fumam ultima tigara,in fata blocului. Sa iti dau ultimul sarut, sa iti iau ultima speranta,sa imi ceri ultima sansa

Prea tarziu...prea tarziu.
Lectia nr 999 A doua sansa? Proasta inventie. De ce sa-i dau motiv sa greseasca din nou?

Si ce era sa fac?Stiam ca o sa vina si ca o sa-l primesc. Nu ma cert pentru asta. Ma cert pentru multe altele.
Stiti insa cat de greu e?Cat de sec poate fi...

Nu poti sa-i urasti pe toti cei care ma vor.
ar fi trebuit sa intelegi pana acum ca am ganduri serioase.Ca am lasat cluburile pentru caldura de acasa...



LA multi ani iubitule! Mi-ai facut cel mai frumos cadou. Mi-ai redat libertatea.

God, bless our week!

Atunci cand ne asteptam mai putin, viata ne provoaca pentru a ne testa curajul si dorinta noastra de a schimba ceva; intr-un astfel de moment nu putem pretinde ca nu s-a intamplat nimic sau sa spunem ca inca nu suntem gata. Viata nu se uita inapoi. O saptamana este mai mult decat suficient pentru a ne decide daca sa ne acceptam sau nu destinul nostru.

Ganduri de martie

De cand ma stiu ,am tinut cu dintii, unghiile si cu desavarsita indarjire a sufletului de toate lucrurile care au insemnat vreodata ceva pentru mine. Paradoxal, acesta ardoare, amestecat cu un simt al proprietatii iesit din comun , nu s-a transmis niciodata acelei laturi ale personalitatii mele care ratacea cheile prin casa, uita cu nonsalanta stilouri prin buzunarul paltoanelor si descoperea cu uimire, prin genti uitate in fundul dulapului lucruri pierdute de ani buni. A functionat, insa, la capacitate tripla, in sfera iubirii.

Multi ani am fost un artizan neobosit al propriei mele (ne)fericiri : am cautat, m-am agitat, am luptat, m-am invartit de zece ori pe un loc ca sa lamuresc lucruri clare ca lumina zilei, ca sa sfidez adevaruri care ma priveau drept in fata si ca sa reabilitez cauze pierdute. Am pornit de una singura in cruciade, mi-am ridicat iubirile pe piedestaluri si, per total, m-am dovedit o demna si trista urmasa a personajului meu preferat , Don Quijote : am privit direct spre morile de vant si m-am avantat catre ele , in gol, cu sabia scoasa din teaca si cu mantra oamenilor ajunsi la capatul rabdarii rasunandu-mi in timpane : “Voi face lucrurile sa se intample! Chiar acum!”.

Cu cateva saptamani in urma, in timp ce ma plimbam printr-un magazin de parfumuri si obiecte cu incarcatura spirituala, am descoperit o bratara aparte. Un snur rosu din matase de care statea agatata o placuta din argint inscriptionata cu trei cuvinte : “Let it be”. O propozitie-indemn in care am simtit topindu-se o lume intreaga, inclusiv supremul adevar pe care eu nu reusisem sa-l stapanesc niciodata pe de-a-ntregul : cel mai puternic om este cel care are incredere suficienta cat sa lase lucrurile sa se intample singure, fara sa se perpeleasca la gandul sutelor de feluri in care le-ar putea convinge sa se insire mai repede in fata ochilor lui. Cel care le lasa sa curga fara sa le dea un branci la vale si care are incredere in inertia pozitiva a lucrurilor, fara a simti nevoia sa-si asigure linistea sufleteasca prin confirmari si reconfirmari obsedante. Cel care simte si stie ca i se va intampla ceva bun, fara sa simta nevoia de a provoca destinul (si morile de vant) la duel pentru a-si grabi fericirea. Am inghitit in sec si i-am dat dreptate: cand lucrurile n-au vrut sa curga de la sine , degeaba mi-am suflecat manecile incercand sa le fac partie. Am fost un Mester Manole ale carui constructii subrede, pentru doi, se surpau mereu, ramanand constructii pentru unul singur. Si, pentru ca n-am avut ce altceva zidi la temelia dezamagirilor mele, m-am zidit de fiecare data pe mine insami, intr-o convingere clara si irevocabila: probabil ca nu am luptat destul, nu am facut destul, nu am fost de-ajuns.

E vechi pacatul insa si, vorba poeziei, nici eu nu ma simt prima vinovata. Cand iti doresti ceva din toata inima si mai ales cand trecutul ti-a luat mai mult decat ti-a dat, primul impuls si cel mai puternic este de a inclesta pumnul, infingand unghiile pana in carne, doar-doar un fir din acea mult-asteptata fericire va ramane prizonier pe veci in podul palmei.Oamenii care se dau peste cap incercand sa struneasca in favoarea lor conjuncturi amoroase potrivnice ori de-a dreptul imposibille convietuiesc in teama ca un pas gresit i-ar face sa piarda trenul. Sa rateze sansa. Sa ramana singuri, tristi, cu aceeasi mantra rasunandu-le in urechi in sens invers : “Poate as fi putut spune/face/incerca ceva, poate as fi putut face lucrurile sa se intample”.

Oamenii care au suferit in dragoste isi insusesc in timp, in mod involuntar, reflexul omului care, dupa ce a uitat candva apa deschisa sau fierul de calcat in priza, verifica de zece ori robinetul si priza inainte de a se aventura pe holul blocului. Se improprietaresc cu tiparul mental al celui care si-a vazut casa pradata cu totul: omul care dupa ce incuie usa si verifica yala de trei ori , se intoarce de la lift si mai verifica o data. Trage de clanta obsedant si repetat pentru ca, desi ratiunea ii spune ca totul e inchis si nimic rau nu se poate intampla de data asta, o forta mai puternica decat el il indeamna sa puna indoiala evidenta. Sa se asigure.


Cineva mi-a spus insa, demult, ca oamenii care cred putin, primesc putin. Ca, spre deosebire de cariera, dragostea ne masoara altfel elanul. Nu ne premiaza dupa noptile de nesomn ingrijorat, dupa pumnii stransi si obiectivele bifate. Unitatea ei de masura e libertatea pe care i-o lasam pentru a poposi in viata noastra. Increderea ca va veni la timp, nici prea devreme si nici prea tarziu, ci exact cand trebuie. Ca si cum am avea deja o relatie cu cineva pe care nu-l vedem, dar il stim in certitudine in drum spre noi.

Draga Sfantule Valentin

Aceasta postare e ca un remake la postarea "Valentine's Day" de anul trecut. Am simtit nevoia sa imi spun din nou parerea despre aceasta zi, pentru ca desi eu m-am schimbat de atunci si ce e in sufletul meu s-a schimbat de asemenea,  parerea a ramas aceeasi. Iubind sau neiubind, vad in continuare aceeasi materializare a unui sentiment. Noi nu stim sa iubim, de aceea cautam un prilej prin care sa aratam falsul sentiment,intr-un mod cat mai credibil.( Deci e clar...oferind un cadou persoanei de langa noi, in ziua de Valentine's Day , oferim siguranta cuvintelor "Te iubesc".) 

Asadar, draga Sfantule Valentin, iti spun cu parere de rau ca incercarea ta de a aduce zambete in inimile noastre si sa ne umplii sufletele de bucurie, va aduce satisfactie doar persoanelor materialiste...care asociaza iubirea cu daruri si tot ce se poate cumpara cu bani. Noi cei care ne bucuram cu un zambet sau un gest tandru vom fi cumplit dezamagiti in aceasta zi. Iar data viitoare cand vei mai incerca sa umplii buzunarele vanzatorilor ambulanti, gandeste-te ca, Cupidon arunca sageti numai in persoane , nu si in teancuri de bani. Asa ca ar trebui ca fericirea indragostitilor mai ales in aceasta zi sa tina de prezenta persoanei iubite, nu de cadouri. Imi pare rau sa te anunt, dar incercarea ta a esuat...noi nu stim sa iubim, de altfel daca am sti, te-am sarbatori in fiecare zi!

Today is a gift, tomorrow is a blessing!

Cu ceva timp in urma am vizionat filmul “Machine Gun Preacher”. M-a atins foarte mult, pentru ca este un film despre puterea credintei, despre ambitia unui om care incearca sa schimbe lumea, in special sa ajute copii din Sudan care sunt cuprinsi de drama razboiului civil .Mi-a placut de asemenea ca este inspirat din realitate. Se spune ca in fiecare dimineata o gazela care se trezeste in Africa, stie ca trebuie sa alerge mai tare decat cel mai rapid leu ,caci altfel va fi prinsa. De asemenea, leul atunci cand se trezeste, stie ca in acea zi va exista o gazela care nu s-a trezit destul de devreme sau nu fuge destul de repede…asta ca sa o prinda. Morala e ca nu conteaza daca esti leu sau gazela, ci ca atunci cand soarele rasare ar fi bine sa te pui pe fugit.


 Am auzit cu totii ce se intampla in aceste razboaie civile si stiam cata drama imprastie in jurul lor. Cati copii adorm cu teama si cu speranta zilei de maine si cati se trezesc intr-o noua zi in care se straduiesc sa supravietuiasca. Ma gandeam deseori ca ne plangem de viata pe care o avem. Dar nu ne-am gandit niciodata ca exista oameni care nu traiesc, ei doar exista. Consider ca cel mai de pret lucru pe care il avem iar ei duc lipsa, este oportunitatea de a invata.Cat de extraordinar este faptul ca stim sa vorbim mai multe limbi chiar, dar si pe a noastra corect…ne stim istoria, stim de asemenea ce e dincolo de tara noastra stiind geografia lumii dar si a noaste…si multe altele. Nu conteaza ca nu suntem genii, dar fiecare dintre noi a avut cel putin sansa sa invete esentialul. Noi ajungem sa ne facem planuri pentru viitorii 30-40-50 de ani, luptam pentru viitor…ei lupta pentru ziua de maine. 


In mod cert nu ajut pe nimeni fiindu-mi mila…si nici cheltuind mai putin si nici incercand sa ma gandesc la ei atunci cand zambesc sau cand mananc. Fiecare isi are locul pe Pamant si toti avem o soarta de urmat.Dar cand am vazut acele imagini i-am multumit lui Dumnezeu ca traim asa cum traim!

dincolo de bine, dincolo de rau

Mi-am imaginat mereu ca inceperea unui alt an se prezinta ca o foaie goala, dintr-un caiet nou in care voi lua totul de la capat…mi-ar fi placut asta.Mi-ar fi placut sa termin toate lucrurile pe care le incepusem anul trecut, sa-mi fac curajul sa-mi cer iertare celor care le-am gresit si sa las ambitia deoparte si sa-mi recunosc intr-un sfarsit, faptul ca si eu sunt capabila sa gresesc. Sa fiu mai buna nu mi-am dorit…pentru ca asta incerc sa fac in fiecare zi, dar oricat as incerca niciodata nu as putea fi pe placul tuturor, desi asta imi doresc. In schimb am ales in noul an sa privesc doar partea buna a lucrurilor…si am ales sa invat sa ma iubesc pe mine inainte de toate. Vreau sa ajung sa ma iubesc atat de mult incat sa nu-mi mai permit sa fiu ranita, sa nu ma mai simt ofensata de cuvinte care dor, sa nu-mi mai pese de parerea celorlalti si sa nu mai “pun la suflet” decat cuvinte care merita. Am realizat acum ca am incercat sa protejez persoane care nu le pasa de mine, imi riscam pielea pentru binele lor…ma sacrificam pe mine, pentru ei.Consideram ca mai bine cad eu intr-o lumina proasta decat sa-i fac pe ei sa cada. Am spus de multe ori “da” persoanelor din viata mea, iar prin asta mie imi spuneam “nu”.


Imi pare rau de faptul ca am ales sa fiu cat imi sta in putere, sincera…Pentru ca de multe ori cuvintele sincere pe care le rosteam erau folosite spre satisfacerea binelui receptorului si erau folosite impotriva mea, cateodata erau considerate minciuni , sau se interpretau ca fabulatii.


In viata sentimentala, sunt fericita ca anul trecut am fost implinita…chiar daca asta nu a fost meritul partenerului, dar asta a fost ghinionul lui. Sunt multumita de faptul ca am avut puterea sa le spun persoanelor care le iubesc ce simt pentru ele…chiar daca a fost intre trecerea dintre ani. Ca ei sa fie constienti ca ceea ce simt este valabil si pentru anul trecut dar si pentru acest an.


Indiferent de ce-mi va pregati acest an…sunt pregatita! Anul trecut m-a facut mai puternica ca sa pot sa infrunt ceea ce mi se va da.Nu-mi pare rau de nici o minciuna primita…asta m-a invatat sa fac diferenta dintre minciuna si adevar. Nu-mi pare rau de nici o insulta adresata…asta m-a ajutat sa-mi dau seama ca vorbele sunt inutile. Nu-mi va parea rau de nici o persoana care a plecat…asta m-a facut sa inteleg ca nimic nu este pentru totdeauna. Si…nu-mi pare rau de nici o greseala facuta, pentru ca asta ma defineste ca om!

Cea mai importanta persoana

La multi ani ingerului meu! Acea persoana care mi-a fost dusman(asa consideram eu cand eram copil) inainte de a-mi fi partener de joaca, mi-a fost prietena inainte de a-mi fi mama, mi-a fost mama inainte de a-mi deveni cea mai importanta persoana din viata! Acelei persoane care nu mi-a judecat niciodata faptele, care m-a iubit neconditionat si inca o face, care mi-a aratat mereu drumul cel bun chiar si atunci cand m-am impotrivit cuvintelor ei, care mi-a fost alaturi chiar si in momentele cand "o uram", care nu a renuntat niciodata sa "ma sufoce" cu iubirea ei...si care mi-a devenit model in viata! Te iubesc mama si inca o data La Multi Ani!!!

I could get lost

They say, the best people come in your life when you least expect it. I was depressed and my heart ached, and then you came. You taught me what really love means and how important God was.

Nedumerire...

        Imi alerga prin minte o intrebare careia nu-i gaseam raspuns…am aflat apoi ca raspunsul era chiar la picioarele mele. Fiind confuza de inutilitatea persoanelor care se hranesc din vietile celorlati, care provoaca raul si nu au remuscari. Acele persoane, care in viziunea mea nu-si aveau rostul in lume caci distrug suflete si pateaza inimi si caractere. Mi se parea de o inutilitate desavarsita respirarea aceluias aer cu aceste persoane care intoxica aerul numai prin prezenta. Numai printr-o simpla trecere, in urma lor nu mai ramane nimic viu.

        Am realizat apoi, caci totul este cu un scop…daca totul in jurul meu era roz si frumos, nu mi-as fi dat niciodata seama de lucrul asta. Cum as fi putut sa-mi dau seama vreodata ca sunt fericita, daca nu am fost niciodata trista? Cum ar fi putut sa ma incante faptul ca cineva ma face sa zambesc, daca nimeni nu m-ar fi facut sa plang? Cum as fi inteles ce e iubirea, daca nimeni nu mi-ar fi aratat opusul? Nu multumesc in niciun fel faptul ca astfel mi-am dat seama de bunatatea care zace in lucruri, ci doar ca am invatat sa apreciez cu adevarat ceea ce merita! Si ca am avut maturitatea sa gasesc esenta lucrurilor in fata dezamagirilor. Un om matur stie ca daca ai intalnit o persoana rea,ea este numai una…altfel, ar fi incercat sa se razbune pe celelalte persoane care apareau in viata.

I still have my feet on the ground, I just wear better shoes

‎

"Pentru o femeie, acolo unde începe dragostea se termină toate principiile." 

(Vraciul. Profesorul Wilczur, Tadeusz Dolega-Mostowicz)