Iubirea noastra...

... e ca o camera mica, gri, care miroase a umed si rece, intunecata si moarta. Am simtit ca trebuie sa fac ceva sa o salvez, asa ca eu in fiecare dimineata o descui, o varuiesc in culori pastelate, trag draperiile si deschid geamul, lasand sa intre caldura cu care canta pasarelele si sa vezi cum razele strapung geamul. Apoi aduc cele mai colorate si vii flori incercand sa umplu camera cu vise. Intrii ca deobicei nestigherit si te asezi in mijlocul ei, bucurandu-te de emotia pe care o resimti in fiecare zi.

Tu stii cum e ea...pierduta de mult in mrejele mucegaiului si a noptii. Dar poate ai uitat cum e sa te trezesti facand tot posibilul ca aceasta camera a noastra, pe care am distruso amandoi in fiecare zi , cu minciunile si tradarile repetate, trebuie reparata de noi...cei care traim in ea. E ca o cenusareasa; la lasarea serii se schimba din nou in ceea ce noi am creeat, o vrajitoare meschina si hidoasa, care te imbolnaveste prin surasul ei.

Dar am obosit sa iubesc pentru amandoi. Am obosit sa lupt in fiecare zi la infrumusetarea acestei iubiri, in care tu, vii si o privesti de parca asa este ea de la sine si nu te deranjeaza cand nu patrunde nici macar o raza de soare in ea.

In ultimele zile a ramas asa... Tu ai intrat ,ai vazuto, dar nu ai ramas. Veneai din cand in cand si ma priveai cum ma imbolnavesc printre mucegaiul care mi se urca pe piele si cum frigul imi intra in suflet, dar ma lasai acolo. Desi simteam cum lipsa luminii imi ia tot ce aveam pentru tine, eram prea obosita sa mai schimb ceva.

Pentru prima data am realizat ca fericirea mea nu depinde de tine. Ca tu erai doar un musafir in viata mea, pentru care as fi dat totul sa se simta bine in aceasta camera.

Singurul lucru pe care il admiri sunt eu; dar camera? Cu ea cum ramane?

despre mine, altfel...

Cred ca par mult mai romantica, mai sensibila si mai trista aici pe blog,decat sunt in realitate. De vina poate sunt eu,ca folosesc cuvinte dramatice,sau poate sunteti voi,ca ma incarcati cu poezie.

Alegerile pe care le facem spun totul despre noi. De la oamenii pe care ii acceptam in jurul nostru si modul in care ne traim viata,pana la cartile pe care le citim sau nu, culorile pe care le alegem dimineata si felul in care ne raportam la piedicile care ne apar in cale.


Iubesc doua anotimpuri:
Ploaia 
si
Iubirea.

Daca as fi un parfum as fi ploaia.


Mi-ar placea sa fiu barbat fie numai pentru a putea iubi o femeie. Imi plac femeile care stiu sa fie femei, care imi capteaza atentia, cele care ma fac chiar si pe mine sa le privesc cu admiratie.

Am un orgoliu respectabil si egoism pe care multi nu reusesc sa-l inteleaga; stiu sa iubesc,dar ma iubesc mai intai pe mine insemi, sunt ca un puzzle si indiferent in cat de multe piese mi-ar fi dezmembrat sufletul, pot oricand sa fiu asamblata la loc de catre omul potrivit. Iar de multe ori eu sunt acela.
Adevarul este ca pe mine cel putin nu m-a mai inteles nimeni ca el...a fost singurul care s-a impacat cu starile mele fluctuante, care a vazut dincolo de nestatornicia si ezitarile mele se afla un suflet bland, o inima dornica de iubire.
Sunt o romantica incurabila. Oricat de multe trante as lua,oricat de la pamant as fi seara, ma voi trezi mereu a doua dimineata crezand in iubire. Iubesc atat de mult , incat nu mi-ar pasa daca a doua zi m-ar distruge...
Eu nu m-am visat niciodata in rochie alba, pasind sfioasa spre un altar. Imi plac rochiile cu spatele gol,aurii ca pielea sau negre ca demonii, mulate pe trup.

Iubesc sa scriu, sa croiesc, sa pictez...cum spunea Brancusi  "Eu as vrea sa creez - asa cum respir".  Nu sunt nici Balzac, nici Gabrielle Chanel, nici Renoir...dar am ceva in comun cu ei, imi place ceea ce fac si iubesc Parisul.  Nu stiu daca aceste pasiuni ale mele vindeca rani sau pur si simplu ma face sa nu le uit, dar gasesc asa linistea care atat de mult imi lipseste. Ma gandesc uneori ca e tot un soi de autoflagelare, dar tot mai conteaza asta atunci cand iti face placere?


Am vrut sa stiu cine sunt cu riscul sa nu imi placa ceea ce descopar. Asa ca mi-am pus decenta la incercare in tot ceea ce am facut.

Iubesc
trandafirii albi 
si
buzele rosii.

Insomnii

Ce simplu este să condamni o femeie care îndrăzneşte să îşi cunoască drepturile, care nu se abandonează nefericirii, care îşi recunoaşte înfrângerile atunci când eşuează în relaţia ei de iubire şi care pleacă… 
E simplu să participi ca un simplu spectator la drama ei, să comentezi de pe margine viaţa ei, despre care nu ştii nimic, dar crezi că ştii, bazându-te pe clişee insipide şi pe reguli universale create de dragul aparenţelor...
Suntem contaminaţi de spirite poliţieneşti şi vorbim fără nicio lipsa de pudoare despre alegerile altora, judecând că sunt greşite, ţesând poveşti imaginare despre ce ar fi putut face acea persoană…
Nu tu ai trăit cu “băiatul bun” pe care îl compătimeşti că l-am părăsit. Nu tu ai cunoscut gustul singurătăţii şi al separării de ideal, nu tu te-ai trezit prizonieră într-o lume în care te simţeai străină, într-o viaţă atât de diferită de ceea ce ţi-ai propus, de ceea ce ţi s-a promis, de ceea ce meritai…
Da, unele dintre noi au limite de visare şi amăgire... şi cunosc valoarea unui compromis. Unele dintre noi ştiu că viaţa lor le aparţine, că nu datorează niciunui om o viaţă netrăită, că merită mai mult decât să tânjească după poveşti frumoase care nu vor exista niciodată alături de omul căruia s-au grăbit să i se dăruiască, în care s-au grăbit să creadă… Unele dintre noi au o noțiune logică despre familie și știu că aceasta este doar o iluzie frumoasă atunci când trăiești jumătăți de măsură.
Şi nu, nu e uşor să te desprinzi de tot ceea ce ai clădit, de tot ceea ce ai visat, de tot ceea ce iubeşti, fiindcă ruptura de un om nu destramă şi sentimentele. Îţi trebuie multă forţă şi mult curaj… şi timp…
Şi nu e uşor să înfrunţi judecăţile lumii, privirile iscoditoare şi consolările prefăcute... 

Cine esti tu?

Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele ,cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand am uit inainte...Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…
Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt, s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu toti prietenii tai mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala nevoie. Am fost femeia ta cum nu stiu cate femei au fost ale altui barbat, refuzand si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata.

Unii iubesc mult,altii iubesc multe

In general la barbati...cu cat au gura mai mare cu atat au scula mai mica.

Asta e. Unii iubesc mult,altii iubesc multe. Incercam sa ascundem goliciunea lipsei de calitate cu haina de blana 2nd hand a cantitatii. N-o ai pe aia care o vrei,dar la cate ai avut tu,pe asta o ierti...ca asa esti tu...un finut. Mai vine o revista, mai trece pe la tine o televiziune,doar n-o sa te lauzi cu Masterul in Rezistenta materialelor,lasi direct sa se vada din ce material esti facut...tu.

Mi-a placut o replica dintr-un interviu luat unui scriitor cubanez:
Reporterul: Si? Ati trait tot ce scrie aici?
Nu. Ce scrie aici e fictiune. Viata mea sexuala e mult mai spectaculoasa.

Release me

Raspunsuri pe care nu el stiu sa le dau.Intrebari pe care refuz sa le pun. Temeri pe care incerc sa mi le insusesc si sa-mi spun "sunt ale mele,ce naiba? sunt ale mele si nu au cum sa ma impiedice". Zile ce parca sunt prea lungi si prea insorite. Prea linistite si prea pline de banal. Cine are nevoie de oameni indecisi ca mine?

Isi schimba strategia. Face cercul mai mare,dar nu-l deschide. Imi place sa-l observ - fara sa-i spun - cum inventeaza noi tactici ca eu sa ma simt libera.

-O sa vii si o sa pleci ,cand ai tu chef.
Oricum asta stiu sa fac cel mai bine. Sa vin,sa plec, sa fug, sa ma ascund, sa ma intorc. Oare cum reuseste sa ma suporte?

Toti barbatii pe care i-am cunoscut si-au pierdut timpul intinzandu-mi capcane. El, tocmai imi construieste o cusca...Sunt cu un picior in ea!

Am nevoie de un sfat

Intre sansa de a-ti implini visul si iubirea vietii - voi ce ati alege?

Luxul de a iubi, te lasa sarac

Hai sa plangem amandoi. Tu ca ai fost prost, eu ca nu am fost desteapta.
Tu ca m-ai schimbat,eu ca nu am vrut sa te schimb,pentru ca... la naiba! erai perfect asa.

Hai sa nu ne mai lamentam. Sa fumam ultima tigara,in fata blocului. Sa iti dau ultimul sarut, sa iti iau ultima speranta,sa imi ceri ultima sansa

Prea tarziu...prea tarziu.
Lectia nr 999 A doua sansa? Proasta inventie. De ce sa-i dau motiv sa greseasca din nou?

Si ce era sa fac?Stiam ca o sa vina si ca o sa-l primesc. Nu ma cert pentru asta. Ma cert pentru multe altele.
Stiti insa cat de greu e?Cat de sec poate fi...

Nu poti sa-i urasti pe toti cei care ma vor.
ar fi trebuit sa intelegi pana acum ca am ganduri serioase.Ca am lasat cluburile pentru caldura de acasa...



LA multi ani iubitule! Mi-ai facut cel mai frumos cadou. Mi-ai redat libertatea.