Insomnii

Ce simplu este să condamni o femeie care îndrăzneşte să îşi cunoască drepturile, care nu se abandonează nefericirii, care îşi recunoaşte înfrângerile atunci când eşuează în relaţia ei de iubire şi care pleacă… 
E simplu să participi ca un simplu spectator la drama ei, să comentezi de pe margine viaţa ei, despre care nu ştii nimic, dar crezi că ştii, bazându-te pe clişee insipide şi pe reguli universale create de dragul aparenţelor...
Suntem contaminaţi de spirite poliţieneşti şi vorbim fără nicio lipsa de pudoare despre alegerile altora, judecând că sunt greşite, ţesând poveşti imaginare despre ce ar fi putut face acea persoană…
Nu tu ai trăit cu “băiatul bun” pe care îl compătimeşti că l-am părăsit. Nu tu ai cunoscut gustul singurătăţii şi al separării de ideal, nu tu te-ai trezit prizonieră într-o lume în care te simţeai străină, într-o viaţă atât de diferită de ceea ce ţi-ai propus, de ceea ce ţi s-a promis, de ceea ce meritai…
Da, unele dintre noi au limite de visare şi amăgire... şi cunosc valoarea unui compromis. Unele dintre noi ştiu că viaţa lor le aparţine, că nu datorează niciunui om o viaţă netrăită, că merită mai mult decât să tânjească după poveşti frumoase care nu vor exista niciodată alături de omul căruia s-au grăbit să i se dăruiască, în care s-au grăbit să creadă… Unele dintre noi au o noțiune logică despre familie și știu că aceasta este doar o iluzie frumoasă atunci când trăiești jumătăți de măsură.
Şi nu, nu e uşor să te desprinzi de tot ceea ce ai clădit, de tot ceea ce ai visat, de tot ceea ce iubeşti, fiindcă ruptura de un om nu destramă şi sentimentele. Îţi trebuie multă forţă şi mult curaj… şi timp…
Şi nu e uşor să înfrunţi judecăţile lumii, privirile iscoditoare şi consolările prefăcute... 

Cine esti tu?

Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele ,cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand am uit inainte...Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…
Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt, s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu toti prietenii tai mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala nevoie. Am fost femeia ta cum nu stiu cate femei au fost ale altui barbat, refuzand si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata.

Unii iubesc mult,altii iubesc multe

In general la barbati...cu cat au gura mai mare cu atat au scula mai mica.

Asta e. Unii iubesc mult,altii iubesc multe. Incercam sa ascundem goliciunea lipsei de calitate cu haina de blana 2nd hand a cantitatii. N-o ai pe aia care o vrei,dar la cate ai avut tu,pe asta o ierti...ca asa esti tu...un finut. Mai vine o revista, mai trece pe la tine o televiziune,doar n-o sa te lauzi cu Masterul in Rezistenta materialelor,lasi direct sa se vada din ce material esti facut...tu.

Mi-a placut o replica dintr-un interviu luat unui scriitor cubanez:
Reporterul: Si? Ati trait tot ce scrie aici?
Nu. Ce scrie aici e fictiune. Viata mea sexuala e mult mai spectaculoasa.

Release me

Raspunsuri pe care nu el stiu sa le dau.Intrebari pe care refuz sa le pun. Temeri pe care incerc sa mi le insusesc si sa-mi spun "sunt ale mele,ce naiba? sunt ale mele si nu au cum sa ma impiedice". Zile ce parca sunt prea lungi si prea insorite. Prea linistite si prea pline de banal. Cine are nevoie de oameni indecisi ca mine?

Isi schimba strategia. Face cercul mai mare,dar nu-l deschide. Imi place sa-l observ - fara sa-i spun - cum inventeaza noi tactici ca eu sa ma simt libera.

-O sa vii si o sa pleci ,cand ai tu chef.
Oricum asta stiu sa fac cel mai bine. Sa vin,sa plec, sa fug, sa ma ascund, sa ma intorc. Oare cum reuseste sa ma suporte?

Toti barbatii pe care i-am cunoscut si-au pierdut timpul intinzandu-mi capcane. El, tocmai imi construieste o cusca...Sunt cu un picior in ea!

Am nevoie de un sfat

Intre sansa de a-ti implini visul si iubirea vietii - voi ce ati alege?

Luxul de a iubi, te lasa sarac

Hai sa plangem amandoi. Tu ca ai fost prost, eu ca nu am fost desteapta.
Tu ca m-ai schimbat,eu ca nu am vrut sa te schimb,pentru ca... la naiba! erai perfect asa.

Hai sa nu ne mai lamentam. Sa fumam ultima tigara,in fata blocului. Sa iti dau ultimul sarut, sa iti iau ultima speranta,sa imi ceri ultima sansa

Prea tarziu...prea tarziu.
Lectia nr 999 A doua sansa? Proasta inventie. De ce sa-i dau motiv sa greseasca din nou?

Si ce era sa fac?Stiam ca o sa vina si ca o sa-l primesc. Nu ma cert pentru asta. Ma cert pentru multe altele.
Stiti insa cat de greu e?Cat de sec poate fi...

Nu poti sa-i urasti pe toti cei care ma vor.
ar fi trebuit sa intelegi pana acum ca am ganduri serioase.Ca am lasat cluburile pentru caldura de acasa...



LA multi ani iubitule! Mi-ai facut cel mai frumos cadou. Mi-ai redat libertatea.

God, bless our week!

Atunci cand ne asteptam mai putin, viata ne provoaca pentru a ne testa curajul si dorinta noastra de a schimba ceva; intr-un astfel de moment nu putem pretinde ca nu s-a intamplat nimic sau sa spunem ca inca nu suntem gata. Viata nu se uita inapoi. O saptamana este mai mult decat suficient pentru a ne decide daca sa ne acceptam sau nu destinul nostru.

Ganduri de martie

De cand ma stiu ,am tinut cu dintii, unghiile si cu desavarsita indarjire a sufletului de toate lucrurile care au insemnat vreodata ceva pentru mine. Paradoxal, acesta ardoare, amestecat cu un simt al proprietatii iesit din comun , nu s-a transmis niciodata acelei laturi ale personalitatii mele care ratacea cheile prin casa, uita cu nonsalanta stilouri prin buzunarul paltoanelor si descoperea cu uimire, prin genti uitate in fundul dulapului lucruri pierdute de ani buni. A functionat, insa, la capacitate tripla, in sfera iubirii.

Multi ani am fost un artizan neobosit al propriei mele (ne)fericiri : am cautat, m-am agitat, am luptat, m-am invartit de zece ori pe un loc ca sa lamuresc lucruri clare ca lumina zilei, ca sa sfidez adevaruri care ma priveau drept in fata si ca sa reabilitez cauze pierdute. Am pornit de una singura in cruciade, mi-am ridicat iubirile pe piedestaluri si, per total, m-am dovedit o demna si trista urmasa a personajului meu preferat , Don Quijote : am privit direct spre morile de vant si m-am avantat catre ele , in gol, cu sabia scoasa din teaca si cu mantra oamenilor ajunsi la capatul rabdarii rasunandu-mi in timpane : “Voi face lucrurile sa se intample! Chiar acum!”.

Cu cateva saptamani in urma, in timp ce ma plimbam printr-un magazin de parfumuri si obiecte cu incarcatura spirituala, am descoperit o bratara aparte. Un snur rosu din matase de care statea agatata o placuta din argint inscriptionata cu trei cuvinte : “Let it be”. O propozitie-indemn in care am simtit topindu-se o lume intreaga, inclusiv supremul adevar pe care eu nu reusisem sa-l stapanesc niciodata pe de-a-ntregul : cel mai puternic om este cel care are incredere suficienta cat sa lase lucrurile sa se intample singure, fara sa se perpeleasca la gandul sutelor de feluri in care le-ar putea convinge sa se insire mai repede in fata ochilor lui. Cel care le lasa sa curga fara sa le dea un branci la vale si care are incredere in inertia pozitiva a lucrurilor, fara a simti nevoia sa-si asigure linistea sufleteasca prin confirmari si reconfirmari obsedante. Cel care simte si stie ca i se va intampla ceva bun, fara sa simta nevoia de a provoca destinul (si morile de vant) la duel pentru a-si grabi fericirea. Am inghitit in sec si i-am dat dreptate: cand lucrurile n-au vrut sa curga de la sine , degeaba mi-am suflecat manecile incercand sa le fac partie. Am fost un Mester Manole ale carui constructii subrede, pentru doi, se surpau mereu, ramanand constructii pentru unul singur. Si, pentru ca n-am avut ce altceva zidi la temelia dezamagirilor mele, m-am zidit de fiecare data pe mine insami, intr-o convingere clara si irevocabila: probabil ca nu am luptat destul, nu am facut destul, nu am fost de-ajuns.

E vechi pacatul insa si, vorba poeziei, nici eu nu ma simt prima vinovata. Cand iti doresti ceva din toata inima si mai ales cand trecutul ti-a luat mai mult decat ti-a dat, primul impuls si cel mai puternic este de a inclesta pumnul, infingand unghiile pana in carne, doar-doar un fir din acea mult-asteptata fericire va ramane prizonier pe veci in podul palmei.Oamenii care se dau peste cap incercand sa struneasca in favoarea lor conjuncturi amoroase potrivnice ori de-a dreptul imposibille convietuiesc in teama ca un pas gresit i-ar face sa piarda trenul. Sa rateze sansa. Sa ramana singuri, tristi, cu aceeasi mantra rasunandu-le in urechi in sens invers : “Poate as fi putut spune/face/incerca ceva, poate as fi putut face lucrurile sa se intample”.

Oamenii care au suferit in dragoste isi insusesc in timp, in mod involuntar, reflexul omului care, dupa ce a uitat candva apa deschisa sau fierul de calcat in priza, verifica de zece ori robinetul si priza inainte de a se aventura pe holul blocului. Se improprietaresc cu tiparul mental al celui care si-a vazut casa pradata cu totul: omul care dupa ce incuie usa si verifica yala de trei ori , se intoarce de la lift si mai verifica o data. Trage de clanta obsedant si repetat pentru ca, desi ratiunea ii spune ca totul e inchis si nimic rau nu se poate intampla de data asta, o forta mai puternica decat el il indeamna sa puna indoiala evidenta. Sa se asigure.


Cineva mi-a spus insa, demult, ca oamenii care cred putin, primesc putin. Ca, spre deosebire de cariera, dragostea ne masoara altfel elanul. Nu ne premiaza dupa noptile de nesomn ingrijorat, dupa pumnii stransi si obiectivele bifate. Unitatea ei de masura e libertatea pe care i-o lasam pentru a poposi in viata noastra. Increderea ca va veni la timp, nici prea devreme si nici prea tarziu, ci exact cand trebuie. Ca si cum am avea deja o relatie cu cineva pe care nu-l vedem, dar il stim in certitudine in drum spre noi.