Stupid, stupid, stupid...

       “Se gandise mereu ca lucrurile mici mai conteaza. Credea ca zambetul ei o sa-l mai impresioneze macar o dimineata din zece, ca imbratisarile ei o sa mai tina de cald cat de putin cand restu` lumii e rece, se gandise ca o sa conteze tot ce face, ca o sa observe intr-un sfarsit, ca o sa se gandeasca cine a ramas, ca o sa-i pese, poate.”

         Nu mai cad in bratele tale, caci am cazut de mii de ori. Ma tin pe picioare, ma clatin uneori, ametesc si ma pierd, dar RAMAN in picioare, putin prostita - prostita de amintiri, de un zambet al tau care il mai vad rar, de o strangere in brate pusa bolnav pe repeat, de un sarut brutal, de drogul meu de care stiu ca trebuie sa ma las, stiu, stiu, STIU, si stiu degeaba.
Te aprinzi uneori in intunericul meu, si ma sperii. Credeam ca ai plecat! Ai spus ca pleci, te-ai intors si ai facut nenorocitii aia de pasi. Nu stiu daca iti e bine sau rau, nu stiu daca vrei sa te iau in brate sau vrei sa fug departe, nu stiu daca iubirea asta cretina are vreun final, intr-un punct, mare, gros, o linie bine definita, o ultima lacrima si o ultima strangere de mana. Tu faci acelasi lucru. Nu stiu nimic si nici nu vreau, nu ascult pe nimeni cand imi spun "Nu e frumos ce faci", m-am transformat intr-o piatra fericita si cam atat in fata lor - iar langa tine, sunt eu cum ma stii si nu ma stie nimeni altcineva.

          Uite asa ai ajuns. Iti place? E bine? Esti mandra? Ti-era dor? Asa ziceam si eu.
Proasta. Proasta, proasta, proasta. Pana cand ?