Si uite ca mi-am facut curaj sa scriu si un al doilea post despre tine. In unele din zile ma gandeam la cat de greu mi-ar fi sa iti spun ce am in sufletelul asta mic al meu pentru tine… Cum te descriam in primul post, ca ai fi initiatorul suferintei si cel care m-a invatat cum si despre ce e vorba si de ce si cand sa nu am incredere in oameni…niciodata. Poate ca mi-ai oferit asta inainte sa invat fericirea deplina. Mi-ai aratat ca un om care pleaca ar putea sa nu se mai intoarca niciodata. Si asta mi-a creat dependente,sentimente bolnave….De asta nu-s un om fericit si nu voi fi , probabil niciodata. In nenumarate nopti m-am prabusit la intrarea in camera si am ramas acolo pana dimineata, pentru ca am auzit ca noaptea e un bun sfatuitor. De obicei trecea! Si ma trezeam o noua persoana, mai puternica. Imi machiam un zambet fals pe chip, ca seara sa fie stricat de lacrimi, din nou. Si nu-mi cere sa fiu puternica cand totul a inceput prin a-mi prabusi cerul...
Pana data viitoare, daca imi voi mai face curaj sa vorbesc despre tine si sa-ti dedic alta postare, ramai Anonimul meu!
No comments:
Post a Comment
Voi spuneti ca: