Am prins prostul “obicei” de a-mi pierde noptile si de a ma trezi prost,avand ca urmare o zi oribila… Am iesit grabita pe usa pentru a nu pierde intalnirea cu viata mea, dar am ajuns la timp, exact la ultima lectie! Au mai fost cativa participantï la cursul numit ”viata mea”, iar cand tocmai spuneam de ce m-am trezit lacrimand in urma unui vis neplacut, m-a lovit peste fata ca o concluzie,o intrebare : “Il iubesti,nu?” A fost pentru prima data in viata cand mi-am pierdut rasuflarea pret de cateva secunde, dar curios a fost ca nu a fost prima data cand ma intreaba cineva asta. Nu inteleg cum pot pune unii intrebarea asta daca abia ma cunosc pe mine, abia ne cunosc pe noi? Adica , e atat de evident? Am inimioare care zboara in jurul meu sau radiez de atata iubire?!? Le-am raspuns afirmativ, dupa cateva secunde de blocaj… dar au simtit greutatea raspunsului meu. Poate ca nu mai auzisem de mult intrebarea asta sau poate aveam nevoie sa-mi aduca cineva aminte, intrebandu-ma, ca sa ma trezesc la realitate. Si da, m-a ajutat… si peste asta mi-am adus aminte ceea ce inseamna pentru mine sa iubesc pe cineva si cum ar trebui sa o fac.
Sirul acela de litere mute ii rasuna in urechi ca o cascada de apa cristalina. Rostite, isi pierdeau magia; n`au fost niciodata punctul ei forte. Scrisul era linistea ei, cantecul de leagan care ii potolea spaimele.
iti citesc de ceva timp posturile si nu pot sa imi explic ce te-a facut sa il iubesti asa mult..
ReplyDeleteIubirea vine cand nu te astepti si se manifesta intr-un mod nebanuit...ea nu are reguli sau legi, iar asta am simtit-o pe pielea mea. Iar el...e tipul de om care merita sa fie iubit, sa-i daruiesti totul! sper ca am reusit sa iti raspund la intrebare.O seara placuta!
ReplyDelete