Instinct

 Suna alarma telefonului si, inainte sa deschid ochii, mi-aduc aminte ca vine ziua cea mare! It's a beautiful night,/ We're looking for something dumb to do.../ Hey, baby,/ I think I wanna marry you...- canta Bruno Mars din telefon, si zambesc. Tot nu deschid ochii.
 Well I know this little chapel on the boulevard we can goooo,/ No one will knoooow...- doar vreo 150 de invitati, dupa cum arata ultima noastra lista de rude, prietenii, obligatii de la serviciu... Imi pipai inelul de logodna si-mi aduc aminte cum m-a cerut de nevasta. Si ma face sa zambesc, ceea ce e tot ce mi-am  dorit mai mult de la viata! Sa incep fiecare zi zambind. Bine, mai era pe lista mea din jurnalul pe care-l tineam la 16 ani si raza de soare... Adica sa ma trezeasca ea, prin perdele, nu ceasul desteptator. Si mai era si el - un barbat inalt, brunet, cu nasul putin coroiat, cu un trup atletic, ochii verzi... si sa fie foarte romantic. Am decis sa rup pagina aceea dupa ce am spus "DA", caci tocmai ma marit cu El, care e blond, putin mai inalt decat mine, are ochii verzi si un pachet de alte calitati, despre care am aflat ca exista la barbati in ceilalti 5 ani care au trecut de cand am scris aberatia aia si pana acum, cand ma marit.
 Deschid ochii incet si ma ridic brusc, pe finalul melodiei - Don't say no, no, no, no-no,/ Just say yeah, yeah, yeah, yeah-yeah;/ And we'll go, go, go, go-go,/ If you're ready, like I'm ready...Pe fotoliul galben sta rochia de mireasa - simpla,alba si cu dantela pe tot spatele. Mi-am desenat-o singura, n-am avut nicio ezitare, asa vroiam sa fie dintotdeauna. Louboutinii de satin stau in dulap din a treia zi dupa ce m-a cerut de nevasta, caci i-am comandat pe net, sa fiu pregatita. Sunt pregatita, imi repet in gand, sub dus, la oglinda...
"Sunt pregatita", scriu cu ruj pe oglinda- si rujul se rupe chiar cand incep sa desenez un semn de intrebare...


 Pana ieri credeam ca sunt foarte ready sa ma marit. Chiar il iubeam pe El si chiar ma prindeam in fiecare zi ca ma iubeste. Toata familia il iubea, era "ginerele ideal", care nu supara pe nimeni. Cu nimic.
 Dar ieri, uitasem complet sa umplu frigiderul . Imi luasem oua, lapte, paine,suc de portocale si tampaxuri. M-am dus sa platesc. In fata mea, la coada, vad niste umeri lati si o freza ciufulita, care semana cu... Intoarce capul spre casiera si recunosc profilul. Adica tot omul! Dar ce sa caute aici?! Probabil ca ma holbam cam insistent si o fi simtit, altfel nu-mi explic cum s-a intors brusc si a ramas la fel de perplex ca si mine.
  -A. ?! zice mai mult in gand, dar simt, exact ca pe vremuri, cum mi se taie respiratia de la "grenada" facuta din privire, voce si zambet...Care-mi explodeaza mereu in stomac, de-mi vine sa ma ghemuiesc si sa plec de-acolo in mersul piticului...
  -Hei, ce intalnire...! completez ca o tampita, avand grija sa par degajata si...neexplodata.
  -115...Platiti cu card sau cash? intreaba casiera, careia ii arunc cel mai recunoscator zambet , caci a taiat putin din penibilul expresiei mele faciale, macar pentru ca l-a facut sa se uite spre ea.
 Doamne, fa-l sa spuna ca se grabeste si sa plece dupa ce plateste, te rog, nu ma lasa! Dar de sus nu vine niciun semn in favoarea mea, ci, ca si cum convorbirea mea spirituala a fost interceptata de diavol, incepe sa ma ajute sa scot lucrurile din cos, sa le punem pe banda. Nu tampaxurile! Oare n-ar trebui sa existe o lege care sa le interzica barbatilor sa umble in cosul femeilor?
  -Ma marit, spun de parca am rostit o fraza in chineza in fata unui vorbitor de franceza.
 Dintre milioanele de variante de texte ce ar putea fi emise intr-o conversatie inteligenta, daca n-as fi fost eu vorbitoarea, am facut alegerea care ma reprezinta cel mai fidel- asta sunt eu, regina tampeniilor, cel putin azi.
 Pauza. Cam lunga, de parca el asculta traducerea in casca. Isi revine si imi da ceea ce merit.
  -Ma bucur pentru tine, fata frumoasa! Grozav!
  -E baiat bun. Si suntem impreuna de trei ani. Sunt fericita.
  -Minunat...Eram sigur ca o sa-ti revii si ca-ti va fi bine.
  -Tu ce faci? Cum iti merge?
  -Sunt bine, nu ma marit - glumeste si ma prosteste iarasi, caci rad si eu cu el. Hmm, tocmai mi-ai luat o viata. Cate mai am in jocul asta? Macar una?



                                                                         ***

 Am spus ultima parte exact in starea in care am scris , cu rujul pe oglinda, doar ca nu mi s-a mai rupt rujul pe semnul de intrebare. Nu am mai pus semnul intrebarii. Pe oglinda. Dar il simt in suflet...

Sinceritatea

Pe cat de iscusita am fost la jocurile copilariei, pe atat de neindemanatica am devenit, mai tarziu, la cele inchipuite si ascunse ale adultilor. Nu stiu daca de vina a fost stangacia mea nativa sau doar legea fireasca a compensatiei, dar nu m-am priceput sub niciun chip la jocul de-a "uite iubirea, nu e iubirea", nici la mecanica de a tine aprins interesul unui barbat prefacandu-ma glacial indisponibila, indiferenta si intangibila.

"Daca eu chiar vreau sa ies cu el in oras, ce rost are sa ma prefac ca nu vreau?", obisnuiam sa  ma intreb exasperata ca un elev mai incet la minte, care se vede scos la tabla pentru a mia oara spre a rezolva aceeasi problema. "Daca-mi place, de ce trebuie sa las impresia ca nu ma intereseaza deloc?" De fiecare data, raspunsul prietenelor mele mai versate intr-ale iubirilor era aceeasi : o grimasa de uimire ("Nu pot sa cred ca tot nu pricepe"), urmata de rostitul discret al ochilor peste cap si raspunsul amar ca un vin pre sec: "Pentru ca a fi sincera cu el e ca si cum i-ai arata din prima ca esti vulnerabila". Si, dupa cum se straduia toata lumea sa ma convinga, ca femeie acesta era lucrul pe care nu se cuvenea sa-l faci niciodata.

In ciuda sarguintei celor din jur de a-mi slefui alter-ego-ul de "zeita inabordabila", m-am incapatanat sa-mi port vulnerabilitatea cu mine la toate intalnirile din aceasta viata (ori poate, mai bine zis, vulnerabilitatea a incuviintat sa ma tarasca si pe mine cu ea la intalnirile cu toti barbatii nepotriviti pe care i-am cunoscut vreodata), din simplul motiv ca nu m-am priceput niciodata sa fiu altfel. Am incercat de cateva ori, fara prea multa tragere de inima, insa teatrul ieftin si flirtul inchipuit mi s-au parut mereu o povara infinit mai grea decat sinceritatea. Si, chiar daca am inghitit multe lacrimi in numele acesteia din urma, daca as lua-o de la inceput, as face fix la fel.

Vedeti voi, chiar daca sinceritatea mi-a adus destule din partea vietii, si-a spalat intr-un final pacatele, facandu-mi cadou o iubire de care n-as fi avut niciodata parte daca jucam, asa cum ma sfatuia toata lumea, cartea perimata a demoazelei inabordabile, cu ifose si inchipuiri. Acum, toate obstacolele pe care a trebuie sa le depasesc ca sa ajung in acest punct nu-mi par decat bornele kilometrice ale unei coborari cu schiurile. Cand l-am cunoscut, in sfarsit, m-am felicitat pentru incapatanarea mea stangace de a fi sincera.

Da, poate barbatii vin de pe Marte si femeile de pe Venus, dar si de unde vin ei exista sentimente, temeri si fragilitati nedeclarate, iar acolo unde nu exista este oricum mai bine sa nu te aventurezi. De ce ai vrea sa mergi pe Marte daca nu exista apa si aer respirabil si de ce ai vrea sa cuceresti un barbat care-si pierde instantaneu interesul pentru tine pentru ca i-ai dat de inteles ca ti-e simpatic?

Cand vei mai citi (si sigur vei mai citi!) ca 9 din 10 barbati apreciaza acelasi lucru la o femeie sau ca 90% dintre repondentii unui studiu sunt de parere ca o femeie atractiva trebuie musai sa bifeze macar primele 5 reguli din top 10 "Calitati pentru o viitoare partenera de viata", trage aer in piept si formuleaza-ti, in gand, dorinta cea mai sanatoasa pentru viitoarea ta fericire : cauta restul de 10% din esantionul de studiu si cauta-l pe al 10-lea barbat din cei 10. 

Pentru tine...

Nu vreau sa fug. Vreau sa lupt pana ma lasa puterile si atunci sa ma ridic si sa lupt din nou. Pentru tine! Tu...tu doar fi fericit. Fa-ma sa privesc de pe partea cealalta a trotuarului un om fericit si implinit. Fa-ma sa vad ca a meritat si ca se va merita tot chinul ce vine odata cu luciditatea mea. Daca o sa petrec o intreaga viata singura, pentru ca te-am iubit pe tine, atunci asa sa fie!

Iubirea noastra...

... e ca o camera mica, gri, care miroase a umed si rece, intunecata si moarta. Am simtit ca trebuie sa fac ceva sa o salvez, asa ca eu in fiecare dimineata o descui, o varuiesc in culori pastelate, trag draperiile si deschid geamul, lasand sa intre caldura cu care canta pasarelele si sa vezi cum razele strapung geamul. Apoi aduc cele mai colorate si vii flori incercand sa umplu camera cu vise. Intrii ca deobicei nestigherit si te asezi in mijlocul ei, bucurandu-te de emotia pe care o resimti in fiecare zi.

Tu stii cum e ea...pierduta de mult in mrejele mucegaiului si a noptii. Dar poate ai uitat cum e sa te trezesti facand tot posibilul ca aceasta camera a noastra, pe care am distruso amandoi in fiecare zi , cu minciunile si tradarile repetate, trebuie reparata de noi...cei care traim in ea. E ca o cenusareasa; la lasarea serii se schimba din nou in ceea ce noi am creeat, o vrajitoare meschina si hidoasa, care te imbolnaveste prin surasul ei.

Dar am obosit sa iubesc pentru amandoi. Am obosit sa lupt in fiecare zi la infrumusetarea acestei iubiri, in care tu, vii si o privesti de parca asa este ea de la sine si nu te deranjeaza cand nu patrunde nici macar o raza de soare in ea.

In ultimele zile a ramas asa... Tu ai intrat ,ai vazuto, dar nu ai ramas. Veneai din cand in cand si ma priveai cum ma imbolnavesc printre mucegaiul care mi se urca pe piele si cum frigul imi intra in suflet, dar ma lasai acolo. Desi simteam cum lipsa luminii imi ia tot ce aveam pentru tine, eram prea obosita sa mai schimb ceva.

Pentru prima data am realizat ca fericirea mea nu depinde de tine. Ca tu erai doar un musafir in viata mea, pentru care as fi dat totul sa se simta bine in aceasta camera.

Singurul lucru pe care il admiri sunt eu; dar camera? Cu ea cum ramane?

despre mine, altfel...

Cred ca par mult mai romantica, mai sensibila si mai trista aici pe blog,decat sunt in realitate. De vina poate sunt eu,ca folosesc cuvinte dramatice,sau poate sunteti voi,ca ma incarcati cu poezie.

Alegerile pe care le facem spun totul despre noi. De la oamenii pe care ii acceptam in jurul nostru si modul in care ne traim viata,pana la cartile pe care le citim sau nu, culorile pe care le alegem dimineata si felul in care ne raportam la piedicile care ne apar in cale.


Iubesc doua anotimpuri:
Ploaia 
si
Iubirea.

Daca as fi un parfum as fi ploaia.


Mi-ar placea sa fiu barbat fie numai pentru a putea iubi o femeie. Imi plac femeile care stiu sa fie femei, care imi capteaza atentia, cele care ma fac chiar si pe mine sa le privesc cu admiratie.

Am un orgoliu respectabil si egoism pe care multi nu reusesc sa-l inteleaga; stiu sa iubesc,dar ma iubesc mai intai pe mine insemi, sunt ca un puzzle si indiferent in cat de multe piese mi-ar fi dezmembrat sufletul, pot oricand sa fiu asamblata la loc de catre omul potrivit. Iar de multe ori eu sunt acela.
Adevarul este ca pe mine cel putin nu m-a mai inteles nimeni ca el...a fost singurul care s-a impacat cu starile mele fluctuante, care a vazut dincolo de nestatornicia si ezitarile mele se afla un suflet bland, o inima dornica de iubire.
Sunt o romantica incurabila. Oricat de multe trante as lua,oricat de la pamant as fi seara, ma voi trezi mereu a doua dimineata crezand in iubire. Iubesc atat de mult , incat nu mi-ar pasa daca a doua zi m-ar distruge...
Eu nu m-am visat niciodata in rochie alba, pasind sfioasa spre un altar. Imi plac rochiile cu spatele gol,aurii ca pielea sau negre ca demonii, mulate pe trup.

Iubesc sa scriu, sa croiesc, sa pictez...cum spunea Brancusi  "Eu as vrea sa creez - asa cum respir".  Nu sunt nici Balzac, nici Gabrielle Chanel, nici Renoir...dar am ceva in comun cu ei, imi place ceea ce fac si iubesc Parisul.  Nu stiu daca aceste pasiuni ale mele vindeca rani sau pur si simplu ma face sa nu le uit, dar gasesc asa linistea care atat de mult imi lipseste. Ma gandesc uneori ca e tot un soi de autoflagelare, dar tot mai conteaza asta atunci cand iti face placere?


Am vrut sa stiu cine sunt cu riscul sa nu imi placa ceea ce descopar. Asa ca mi-am pus decenta la incercare in tot ceea ce am facut.

Iubesc
trandafirii albi 
si
buzele rosii.

Insomnii

Ce simplu este să condamni o femeie care îndrăzneşte să îşi cunoască drepturile, care nu se abandonează nefericirii, care îşi recunoaşte înfrângerile atunci când eşuează în relaţia ei de iubire şi care pleacă… 
E simplu să participi ca un simplu spectator la drama ei, să comentezi de pe margine viaţa ei, despre care nu ştii nimic, dar crezi că ştii, bazându-te pe clişee insipide şi pe reguli universale create de dragul aparenţelor...
Suntem contaminaţi de spirite poliţieneşti şi vorbim fără nicio lipsa de pudoare despre alegerile altora, judecând că sunt greşite, ţesând poveşti imaginare despre ce ar fi putut face acea persoană…
Nu tu ai trăit cu “băiatul bun” pe care îl compătimeşti că l-am părăsit. Nu tu ai cunoscut gustul singurătăţii şi al separării de ideal, nu tu te-ai trezit prizonieră într-o lume în care te simţeai străină, într-o viaţă atât de diferită de ceea ce ţi-ai propus, de ceea ce ţi s-a promis, de ceea ce meritai…
Da, unele dintre noi au limite de visare şi amăgire... şi cunosc valoarea unui compromis. Unele dintre noi ştiu că viaţa lor le aparţine, că nu datorează niciunui om o viaţă netrăită, că merită mai mult decât să tânjească după poveşti frumoase care nu vor exista niciodată alături de omul căruia s-au grăbit să i se dăruiască, în care s-au grăbit să creadă… Unele dintre noi au o noțiune logică despre familie și știu că aceasta este doar o iluzie frumoasă atunci când trăiești jumătăți de măsură.
Şi nu, nu e uşor să te desprinzi de tot ceea ce ai clădit, de tot ceea ce ai visat, de tot ceea ce iubeşti, fiindcă ruptura de un om nu destramă şi sentimentele. Îţi trebuie multă forţă şi mult curaj… şi timp…
Şi nu e uşor să înfrunţi judecăţile lumii, privirile iscoditoare şi consolările prefăcute... 

Cine esti tu?

Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele ,cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand am uit inainte...Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…
Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt, s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu toti prietenii tai mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala nevoie. Am fost femeia ta cum nu stiu cate femei au fost ale altui barbat, refuzand si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata.

Unii iubesc mult,altii iubesc multe

In general la barbati...cu cat au gura mai mare cu atat au scula mai mica.

Asta e. Unii iubesc mult,altii iubesc multe. Incercam sa ascundem goliciunea lipsei de calitate cu haina de blana 2nd hand a cantitatii. N-o ai pe aia care o vrei,dar la cate ai avut tu,pe asta o ierti...ca asa esti tu...un finut. Mai vine o revista, mai trece pe la tine o televiziune,doar n-o sa te lauzi cu Masterul in Rezistenta materialelor,lasi direct sa se vada din ce material esti facut...tu.

Mi-a placut o replica dintr-un interviu luat unui scriitor cubanez:
Reporterul: Si? Ati trait tot ce scrie aici?
Nu. Ce scrie aici e fictiune. Viata mea sexuala e mult mai spectaculoasa.