Imi alerga prin minte o intrebare careia nu-i gaseam raspuns…am aflat apoi ca raspunsul era chiar la picioarele mele. Fiind confuza de inutilitatea persoanelor care se hranesc din vietile celorlati, care provoaca raul si nu au remuscari. Acele persoane, care in viziunea mea nu-si aveau rostul in lume caci distrug suflete si pateaza inimi si caractere. Mi se parea de o inutilitate desavarsita respirarea aceluias aer cu aceste persoane care intoxica aerul numai prin prezenta. Numai printr-o simpla trecere, in urma lor nu mai ramane nimic viu.
Am realizat apoi, caci totul este cu un scop…daca totul in jurul meu era roz si frumos, nu mi-as fi dat niciodata seama de lucrul asta. Cum as fi putut sa-mi dau seama vreodata ca sunt fericita, daca nu am fost niciodata trista? Cum ar fi putut sa ma incante faptul ca cineva ma face sa zambesc, daca nimeni nu m-ar fi facut sa plang? Cum as fi inteles ce e iubirea, daca nimeni nu mi-ar fi aratat opusul? Nu multumesc in niciun fel faptul ca astfel mi-am dat seama de bunatatea care zace in lucruri, ci doar ca am invatat sa apreciez cu adevarat ceea ce merita! Si ca am avut maturitatea sa gasesc esenta lucrurilor in fata dezamagirilor. Un om matur stie ca daca ai intalnit o persoana rea,ea este numai una…altfel, ar fi incercat sa se razbune pe celelalte persoane care apareau in viata.
Un om matur stie ca undeva greseste de indata ce are parte de dezamagiri.Un om precaut cauta sa'si invete lectia inainte de a fii dezamagit din nou.Durerea nu e buna pentru suflet,insa e o lectie intotdeauna.asadar " Am realizat apoi, caci totul este cu un scop"
ReplyDelete